Nu si-a intrebat niciodata mama de ce l-a abandonat intr-un spital si se bucura de fiecare data atunci cand venea sa-l vada. Nu a condamnat-o niciodata pentru asta. Stia ca este necajita si crede ca nu l-a mai luat niciodata acasa pentru ca ea nu avea o locuinta. Statea cu chirie la o casa din Iasi. Incetul cu incetul, baietelul de 6-7 ani a inceput sa se obisnuiasca cu viata pe care o ducea in spital. Medicii erau buni cu el, bolnavii ii devenisera prieteni. Asa a ajuns Aliosa pacientul care nu a fost niciodata externat din Spitalul de Psihiatrie Socola din Iasi. A fost adus de mama sa cand avea 6-7 ani, era bolnav. Nu a stiut ca va ramane pentru totdeauna in pavilioanele spitalului. Acum, Aliosa are 87 ani. Este singurul pacient internat in unitatea medicala de aproximativ 80 de ani. Ilie Ciurcov, dupa numele din buletin, s-a multumit cu ceea ce a primit de la viata. Adus de spate, sprijinit intr-o carja, batranul te priveste zambind, o figura blanda peste care n-ai zice ca ar fi trecut vreo suferinta. In ciuda varstei, nu a fost atins de senilitate, chiar daca a trait numai printre bolnavi cu afectiuni psihice grave sau mai putin grave.Nu si-a invinuit mama ca l-a parasit
"N-am avut noroc sa am o casa. Unii oameni au noroc, altii nu au. Dumnezeu mi-a dat sa mananc. Stau aici de pe vremea regelui. M-a adus mama cand eram copil. Eram bolnav atunci. Nu stiu ce boala aveam. Tin minte ca era toamna. Imi aduc inca aminte casa in care statea mama in Iasi. Pe vremea lui Ceausescu au demolat-o si s-au facut blocuri. Satea cu chirie la cineva. N-a avut nici ea o casa si de asta m-a lasat la spital. Nu am intrebat-o niciodata de ce m-a lasat aici. Asa erau vremurile. Pana a murit a venit sa ma vada. O chema Varvara. Dupa aceea nu a mai venit nimeni sa ma vada, nici o ruda. Pe bunici nu i-am cunoscut", spune Aliosa.
Nu s-a gandit niciodata sa paraseasca spitalul. Frica ca nu are unde sa plece l-a urmarit mereu si atunci a ales sa traiasca printre bolnavi. A lucrat multi ani in atelierul de tamplarie al unitatii medicale. Maistrul l-a luat ca ucenic si a invatat aceasta meserie, care i-a placut foarte mult. Munca pe care o desfasura acolo era intotdeauna rasplatita de regretatul prof. dr. Petre Branzei. "Ehe, pe vremea prof. Branzei primeam bani pentru ca lucram la tamplarie. Profesorul dadea tigari la cei care fumau, si la ceilalti ne dadea bomboane. La pavilionul 7 ne dadea spectacole, teatru, filme alb negru, color", povesteste batranul.
Regretatul profesor Branzei i-a ramas la suflet
A avut o relatie buna cu toti medicii care, de-a lungul celor 80 de ani, si-au desfasurat activitatea la Spitalul de Psihiatrie Socola. Stie numele tuturor doctorilor care au lucrat si lucreaza in spital. Vorbeste foarte mult de regretatul prof. dr. Petre Branzei si nu poate uita excursiile pe care le organiza cu pacientii la manastirile din nordul Moldovei. "Am facut aproape doua clase. Pe vremea regelui se invatau patru clase. De cand sunt aici am citit cartile pacientilor, colegi de salon, de rezerva. La 87 de ani nu am nevoie de ochelari ca sa citeasc. Imi place sa desenez, ca sa las amintire desenele. Orisicine ma iubeste. Sunt multumit de ceea ce am primit. Bolnavii imi aduc haine de la ei de acasa si mi le dau de pomana. Cu unii ma inteleg, cu altii nu, pentru ca asa este boala lor. Nu am sa uit excursiile pe care le facea profesorul Branzei. Ne ducea la manastiri din Moldova. Mergeam si doua zile cu autobuzul. In fiecare an ne ducea in excursie. Era foarte frumos. Au trecut multi ani de atunci. Acum nu ma mai duce nimeni in excursie. Eu am 80 de ani de cand stau aici. Nu imi pare rau ca am ramas aici. Si acum e bine", spune Aliosa.
Nu a mai iesit in oras de zeci de ani
Batranul spune ca nu s-a gandit niciodata sa-si intemeieze o familie. Si-ar fi dorit copii, dar nu a fost sa fie. Acum si-ar dori sa vada Palatul Culturii, pe care l-a vizitat o singura data, inainte de '89. "Unii oameni au copii, altii nu au. Nu era vremea atunci sa ma gandesc sa am o familie. Timpul a trecut si... Asa a fost sa fie. Acum as vrea sa am 20 de ani, sa merg in oras, sa vad cum mai arata. Batranetile sunt grele. Rar pe vremea lui Ceausescu mergeam in oras. Am auzit ca s-a schimbat totul. Tin minte, tot pe vremea lui Ceausescu, cand m-a dus un pacient care a stat aici sa vizitez Palatul Culturii. Erau multe muzee acolo. As vrea sa mai vad o data Palatul Culturii, sa mai vad orasul. Numai de-ar fi pace in tara", spune batranul cu tristete in glas.
bzi.ro
