Potrivit Buna Ziua Iasi, investitiile cel mai putin finantate de Uniunea Europeana au fost cele din domeniul turistic. Conform statisticii APDRP, in cele 6 judete ale regiunii Nord-Est au fost inregistrate in tot anul 2011 numai 46 de cereri pe Masura 313 a PNDR - "Incurajarea activitatilor turistice". Aceasta situatie se regaseste si in restul tarii, unde au fost depuse numai 1.697 de cereri pe masura de sprijinire a activitatilor turistice din septembrie 2008 pana in prezent. Din aceste proiecte depuse, doar 994 au fost primit acordul APDRP, ceea ce inseamna ca se vor plati fonduri nerambursabile de 168 milioane de euro la nivelul intregii tari.
Cele mai multe solicitari de plata din Iasi au fost facute de tinerii fermieri si de detinatorii de ferme de semi-subzistenta. Ultima lista de tineri agricultori din Iasi declarati eligibili la finantare de APDRP cuprinde 149 de proiecte, reprezentand fonduri de peste 3,3 milioane de euro. De asemenea, 727 de ferme de semi-subzistenta din Iasi care au solicitat in luna iunie a acestui an fonduri nerambursabile au fost declarate eligibile pentru o finantare totala de peste 5,4 milioane de euro, mai arata cei de la Buna Ziua Iasi.




































































