Sambata, 11 Septembrie 2010
ULTIMA ORA

Electronistul retelei de carduri pus in libertate de judecatori

Email Imprimare PDF

ibrisElectronistul reţelei de clonare de carduri spune că a ajuns în atenţia anchetatorilor dintr-o greşeală. Ovidiu Ibriş (30 de ani) singurul din membrii grupării care nu a fost arestat de judecători a povestit reporterilor „Adevărul de Seară" cum a ajuns să fie implicat în această afacere. Tânărul de 30 de ani, considerat de procurori electronistul „reţelei pisicuţa", spune că nu ştie nimic despre clonarea de carduri şi că nici măcar nu foloseşte unul.

„Nu am card. Am avut o singură dată pentru o rată, dar tot nu îl foloseam pentru că nu ştiam cum", explică Ovidiu Ibriş. Acesta povesteşte că dintre tinerii suspectaţi de clonare de carduri şi infracţiuni informatice, ridicaţi miercuri împreună cu el de anchetatori, nu cunoaşte decât unul.  „Îl ştiu pe Traian Adetu din anul 2008. El şi-a deschis un coafor în centrul Bârladului şi cum eu sunt electrician m-a chemat de câteva ori să repr nişte prize sau alte aparate", îşi aminteşte tânărul. Cu toate că la scurt timp salonul lui Adetu s-a desfiinţat acesta a apelat în continuare la serviciile lui Ovidiu Ibriş. Potrivit acestuia, fostul patron îl chema să îi repare diverse lucruri prin casă. „La un moment dat chiar am ieşit în pierdere, pentru că nici nu îmi mai dădea bani. Ulterior mi-a dat un laptop vechi şi i-am mai făcut nişte reparaţii pentru a-i acoperi contravaloarea acestuia", povesteşte Ovidiu Ibriş.  În luna noiembrie Traian Adetu, considerat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Iaşi capul reţelei, l-ar fi chemat pe electrician să îi repare o piesă minusculă. „M-a chemat să îi lipesc două fire la o piesă care semăna cu un cap de casetofon. L-am întrebat ce e cu ea şi mi-a spus că e de la un aparat scump şi că nu mă pricep eu", povesteşte tânărul. Pentru aceeaşi treabă Adetu l-a mai chemat pe electricean încă de două ori. „Îmi trimitea taxiul acasă mă luam şi mergeam la el. M-a chemat şi în decembrie şi în februarie. Eu pur şi simplu am lipit două fire nu am ştiut că sunt pentru «pisicuţe». M-a mai întrebat despre piesă, dar eu i-am zis că ştiu doar de cap stereo şi cap mono pentru casetofon", povesteşte tânărul. Audiat de procurori Traian Adetu a confirmat că nu i-a spus lui Ibriş că piesa face parte dintr-un dispozitiv care este montat pe ATM-uri pentru a obţine datele de pe carduri. Mai mult ceilalţi opt tineri au afirmat că nu îl cunosc pe electricean. Nouă tineri au fost arestaţi pentru 29 de zile de judecători pentru că ar fi clonat carduri bancare. Prejudiciul estimat momentan se ridică la 100.000 de euro. "Sperăm ca Ovidiu Ibriş să nu fie trimis în judecată, dar dacă acest lucru se va întâmpla sperăm că la finalitatea procesului să fie achitat. Acesta este un dosar asemănător cu cel al Cordunenilor, procurorii susţinând că membrii reţelei de clonare de carduri erau organizaţi în mai multe grupuri infracţionale. Însă mulţi dintre presupuşii membrii nici măcar nu se cunosc între ei", a declarat Gianina Poroşnicu, avocata lui Ibriş.

Sursa: Adevarul
 

Editorial

Viorel Dobran

News image

Băsescu vrea taxă pe scaun

Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri seară la TVR 1 că şi-ar dori un ministru de Finanţe aşa cum a fost Decebal Traian Remeş. Argumentul şefului statului este ...

citeste..

Newsletter

Doriti sa va abonati?


Format HTML?

Curs valutar

Rate de schimb BNR
Moneda RON 
2010-09-11
CAD 3.2531
CHF 3.2787
EUR 4.2723
GBP 5.1861
HUF 1.5062
MDL 0.2716
USD 3.3569

Convertor valută

Suma 
Din
În 
 

Vremea

Acum

11°C, T. resimtita: 11°C
Vant: 3 kph NE
Umiditate: 94%
Vizibilitate: 12 km
Pres. atm.: 1,023 mb
Rasarit: 6:41 am
Apus: 7:30 pm
Sâmbătă

Max: 20°C, Min: 9°C
Duminică

Max: 22°C, Min: 13°C


Actualitate

Tamvaiele revin pe strazile Iasului

Reprezentanţii RATP au definitivat planul de trans...

News image

BZI: Adevaratii smecheri ai crizei

Peste 13 mii de familii iesene beneficiaza de un a...

News image

Primarul Iasului isi reamenajeaza vila din Copou

Primarul Gheorghe Nichita vrea sa isi amenajeze un...

-
+
3

Politic

News image

"Sa-ti fie rusine, Basescu!"

Omul de afaceri Dinu Patriciu a spus, la Realitate...

News image

Un primar de comuna l-a inlocuit pe Dan Carlan de

Liderii filialei iesene a Partidului Democrat-Libe...

News image

Ziarul de Iasi: Carlan a facut-o de oaie in PDL

Dan Carlan, fostul presedinte al PDL Iasi, nu mai ...

-
+
3