Putini ieseni care vad aproape zilnic elicopterul SMURD zburind peste oras stiu ca acesta este pilotat si de o femeie. Comandorul Cristiana Galinescu este una din putinele femei-pilot din Romania, facind parte, de altfel, si din prima generatie de femei-pilot din tara noastra. A dat curs pasiunii pentru zbor in ciuda opozitiei categorice a parintilor. Acum si Cristiana este mama. "Mami, peste citi de poimiine te intorci?", era intrebata de fiica ei, atunci cind pleca in misiuni. Are 2.000 de ore de zbor la activ, o performanta in domeniu.Comandorul Cristiana Galinescu este una din putinele femei din Romania care piloteaza elicoptere. De ceva timp, ea face garzi pe elicopterul SMURD de la Iasi, facind echipa cu medicii ieseni.
Pasionata de zbor inca din adolescenta, Cristiana a reusit sa-si gaseasca locul ei intr-o lume dominata categoric de barbati. A facut parte din prima generatie de femei-pilot din tara si isi iubeste meseria la fel ca in prima zi de zbor. Daca ar lua-o de la capat, ar alege sa parcurga acelasi drum.
"Parintii nu au vrut"
"Mi-a placut foarte mult aceasta meserie, inca din anii de liceu, la Craiova, unde era aviatia sportiva. Instructorii faceau planorism atunci cu noi, insa pentru ca nu aveam inca 18 ani imi trebuia acordul parintilor pentru asta. Ei nu au vrut insa", povesteste comandorul Galinescu, gradul ei fiind echivalentul colonelului din armata terestra, sau cel al comisarului-sef din Politie.
Cristiana a mers insa cu o prietena care facea parasutism si s-a "plimbat" si ea cu AN2, un tip de avion sportiv. Acela a fost momentul in care hotarirea de a deveni pilot a fost definitiva. Avea 16 ani la acea vreme. In 1985 s-au scos la concurs 20 de locuri pentru femei-piloti militari. In luna august a sustinut examenul scris la Bobocu - Buzau, dupa ce trecuse deja cu bine de toate testele preliminare si vizitele medicale la Bucuresti. "Si asa am intrat in Scoala Militara de Ofiteri de Aviatie «Aurel Vlaicu», Bobocu. Aveam 19 ani. Am fost atunci 20 de femei din toata tara. Am ajuns prima promotie de piloti- militari femei", mai spune Cristiana.
Nu le-au lasat sa piloteze supersonicul, motivind ca au nevoie de costume speciale pentru femei, costume care ar fi fost prea costisitoare. Astfel ca toate au trecut pe elicopter. Aici, vitezele de deplasare sint mult mai mici, de circa 300 km/h viteza de croaziera, insa satisfactiile par a fi aceleasi. "Am facut patru ani de scoala militara si am zburat pe elicopter din 1986, mai multe tipuri de astfel de aparate de zbor, chiar din cele pentru stropit in agricultura, am zburat pe MI8 la Alexeni, am facut transport materiale, transport pasageri. Am zburat la Otopeni la Baza 90 a Transportului Aerian a Ministerului Apararii misiuni de evacuare medicala si misiuni VIP pe elicopter PUMA. Din 2008 sint la Ministerul de Interne", a adaugat pilotul.
Avind experienta in acest domeniu, Cristianei nu i-a fost greu sa indeplineasca toate conditiile pentru a putea pilota elicopterul SMURD de la Iasi si a ales sa faca acest lucru pentru ca "orice pilot vrea sa zboare". Diferenta fata de alte aparate de zbor este data de rapiditatea cu care trebuie luate deciziile in cazul unei misiuni SMURD.
Pilotul nu are la dispozitie o perioada mai mare de timp pentru a planifica zborul, ci trebuie sa ia toate deciziile in cel mult citeva minute, pentru ca viata unor pacienti depinde de rapiditatea cu care echipajul se misca. Daca medicul este strict interesat de soarta pacientului pe care trebuie sa-l ajute sa traiasca, pilotul are grija tuturor celor din elicopter pe care trebuie sa-i aduca in siguranta la sol.
Continuare...
