Laurentiu Sava a fost monitorizat inca de la inceputul anului 2009, insa pe 21 august 2011 a fost prins intamplator de agentii de la Sectia III de Politie cu droguri in buzunar. Tanarul se afla pe bulevardul Nicolae Iorga. Agentii i-au facut o perchezitie corporala pentru ca avea un comportament foarte ciudat. In urma cu cateva zile, el a fost trimis in judecata de procurori pentru trafic de droguri. Oamenii legii retin in actul de acuzare ca acesta a vandut in repetate randuri cantitati mici de droguri pe piata neagra a Iasului. Pentru prinderea lui au fost folositi un investigator sub acoperire, cu numele Leo, si un colabotator, cu numele Lulu. Cantitatile vandute colaboratorului sunt extrem de mici, de 0,2 grame, 0,3 grame, 0,6 grame etc. "Intr-una din zilele lunii martie 2011, inculpatul Sava Laurentiu a vandut investigatorului acoperit Leo, prin intermediul colaboratorului acoperit Lulu, o cantitate de produs vegetal care a fost supusa analizelor de laborator. Astfel, colaboratorul acoperit Lulu, sub directa si nemijlocita supraveghere a investigatorului acoperit Leo s-a intalnit cu inculpatul Sava Laurentiu intr-un cartier din municipiul Iasi. Aici, colaboratorul Lulu i-a inmanat inculpatului suma de bani, primind de la acesta un plic cu produs vegetal care a fost inmanat investigatorului acoperit Leo", au precizat anchetatorii. La aceasta tranzactie au fost vandute doar 0,6 grame cannabis.
bzi.ro







































































